Pagina principală

Economia pe ințelesul tuturor – a fost subiectul unei noi sesiuni din cadrul Programului de Dezvoltare Personală!

Sesiunea cu genericul „Economia pe ințelesul tuturor” a avut loc la data de 02 aprilie la Centrul Municipal de Tineret Chișinău în cadrul Programului Municipal de Dezvoltare Personală a Tinerilor. 

Trainerul acestei serii de sesiuni este Grigore Vieru.

Tinerii au avut ocazia să învețe despre principiile de bază ale economiei, cum funcționează piața și cum să își gestioneze mai eficient resursele financiare.

CE S-A DISCUTAT LA SESIUNE?

Participanții au avut posibilitatea să înțeleagă importanța fiecărui sector al economiei și impactul acestora asupra societății și vieții cotidiene. Trainerul a subliniat rolul mediului de afaceri în dezvoltarea economică a unei țări și a oferit informații despre modul în care tinerii pot să-și înceapă propriile afaceri și să contribuie la prosperitatea comunității.

Un alt aspect discutat a fost sistemul bancar și sursele de finanțare a afacerilor, inclusiv importanța accesului la credite și modalitățile de gestionare a resurselor financiare. De asemenea, s-a abordat sistemul fiscal, incluzând concepte precum taxe și impozite, înțelegerea cărora este crucială pentru cetățenii responsabili și pentru dezvoltarea economică durabilă a unei țări.

În cadrul sesiunii, s-au adus în discuție și indicatori macroeconomici importanți, precum Produsul Intern Brut (PIB), inflația, șomajul și cursul valutar. Participanții au învățat să interpreteze aceste indicatori și să înțeleagă impactul lor asupra economiei și vieții cotidiene.

De asemenea, s-a discutat despre tranzacțiile internaționale și comerțul exterior, inclusiv importul și exportul de bunuri și servicii. Trainerul a evidențiat importanța acestor aspecte în contextul globalizării și a oferit exemple practice pentru a ilustra beneficiile unei economii deschise și integrate în piața internațională.

Vă invităm la următoarea sesiune, care va avea loc pe 09 aprilie, ora 17:00, la Centrul Municipal de Tineret Chișinău și va avea genericul „Bugetul personal”. Această sesiune este pentru tinerii 14 – 17 ani.

Formular de înscriere, AICI

Grigore Vieru continuă sesiunile de dezvoltare personală și în luna aprilie!

Centrul Municipal de Tineret Chișinău invită tinerii interesați de dezvoltare personală la noi sesiuni din cadrul Programului de Dezvoltare Personală, pentru tinerii cu vârsta 14 – 17 ani.

Agenda acestor sesiuni este:

  1. Economia pe ințelesul tuturor (02 aprilie):
  • sectoarele și ramurile economiei;
  • mediul de afaceri;
  • sistemul banca – surse de finanțare a afacerilor;
  • sistemul fiscal – taxe si impozite;
  • PIB
  • inflație;
  • șomaj;
  • cursul valutar;
  • tranzacții internaționale. Comerțul exterior – importul și exportul.

2. Bugetul personal (09 aprilie):

  • Sursele mele de venit;
  • Echilibrat la cumpărături și consumul responsabil;
  • Despre datorii bune și datorii rele;
  • Planificarea bugetului personal.

3. Cum să faci bani din pasiunea ta (16 aprilie):

  • surse de finanțare a afacerii;
  • formele de organizare.

4. Investițiile și gestionarea riscurilor (23 aprilie):

  • Ce sunt investițiile?;
  • Tipuri de investiții;
  • Evaluarea și gestionarea riscurilor.

5. Instrumentele financiare digitale (30 aprilie):

  • plățile electronice.

Sesiunile se vor desfășura în fiecare zi de marți, începând cu ora 17:00, la Centrul Municipal de Tineret Chișinău, strada Mitropolit Varlaam, 90! Participarea este gratuită și este destinată tinerilor cu vârsta 14 – 17 ani. Trainerul acestor sesiuni este Grigore Vieru.

Formular de înscriere, AICI

Ediția a 8-a a Festivalului de Teatru „OSTENDE”, a avut loc la Teatrul Satiricus, pe 30 martie 2024!

Festivalul Municipal de Teatru pentru Tineri ”OSTENDE”, care este organizat anual, aduce împreună tineri talentați și pasionați de arta teatrală pentru a-și împărtăși creațiile și pentru a se inspira unii pe alții.

Acest festival care se bucură de o continuitate, deja de 8 ani, este organizat de Centrul Municipal de Tineret Chișinău a Direcției generale educație, tineret și sport, sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

7 povești au evoluat pe scena Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale. Câștigătorii Festivalului Municipal de Teatru pentru Tineri ”OSTENDE”, ediția a VIII-a sunt trupa Alistar, care au jucat piesa „Teatrul descompus”! 

De asemenea, locul 2 a fost câștigat de trupa Dante (formată din tineri înscriși individual în cadrul festivalului), iar locul 3 – trupa Teatrul muzical începător.

Totodată, au fost decernate 2 mențiuni:

  • Pentru Cel mai bun actor în rol feminin – Ana Dubovicova
  • Pentru Cel mai bun actor în rol masculin – Laurențiu Ghelaș

Pentru locurile câștigătoare au fost oferite premii bănești în valoare de 20 000 lei, 15 000 lei și 10 000 lei, iar pentru fiecare mențiune, câte 2 000 lei. 

Aducem sincere felicitări tuturor trupelor participante la festival!

În acest an, juriul festivalului concurs, a fost compus din personalități remarcabile:

  • Mihaela Strâmbeanu, Artistă Emerită
  • Eugeniu Matcovschi, Artist Emerit
  • Angela Ciobanu, Artistă a Poporului și Artistă Emerită

Fiecare spectacol a fost o dovadă vie a pasiunii și dedicării tinerilor în universul teatral. Să ne revedem cu bucurie și entuziasm în următorul an în cadrul acestui festival.

3 zile – 3 workshopuri tematice legate de arta teatrală!

S-au încheiat cu succes cele trei zile de workshop-uri tematica din cadrul Festivalului Municipal de Teatru pentru Tineri „OSTENDE”, oferind oportunități pentru tinerii artiști în formare. 

Workshop-urile desfășurate în cadrul Festivalului au oferiT tinerilor artiști o platformă pentru a-și explora și îmbunătăți abilitățile lor în diferite aspecte ale artei teatrale. Cele trei ateliere au fost:

  1. „Arta Actorului” cu Angela Ciobanu
  2. „Arta Vorbirii” cu Mihaela Strâmbeanu
  3. „Arta Scenică” cu Eugeniu Matcovschi

Participanții au avut ocazia de a lucra alături de profesioniști recunoscuți în domeniu și de a învăța din experiența lor vastă în cadrul acestor workshop-uri. De la tehnici de improvizație la tehnici de regie și de interpretare, aceste ateliere au oferit o varietate de instrumente și cunoștințe esențiale pentru cei aflați la început de drum în lumea teatrului.

Evoluarea trupelor va avea loc sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 11:00 la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale, strada Mihai Eminescu 5.

Intrarea este gratuită. Grăbește-te, au rămas ultimele locuri libere! Rezervă un loc

Cluburile de Interes la Centrul de Tineret Ciocana!

Centrul de Tineret Ciocana își continuă misiunea de a oferi tinerilor oportunități educaționale și recreative prin intermediul cluburilor de interes. În cadrul acestora, tinerii au posibilitatea de a se dezvolta pe multiple planuri și de a interacționa într-un mediu stimulativ și susținător.

În această săptămână, Centrul de Tineret Ciocana a fost gazda unei serii de activități a cluburilor de interes în cadrul cărora au fost promovate principii precum:

  • Incluziunea și integritatea în comunitate
  • Socializarea și petrecerea timpului liber productiv
  • Dezvoltarea abilităților artistice și creativității
  • Explorarea pasiunilor și intereselor
  • Descoperirea resurselor și oportunităților

Participarea la cluburile de interes creează oportunități pentru tineri să-și dezvolte abilitățile și să contribuie la dezvoltarea lor personală într-un mediu susținător și dinamic. Aceste cluburi oferă un cadru stimulativ în care tinerii pot descoperi interese noi, pot dobândi abilități noi și pot interacționa cu alți tineri.

Cluburile au loc în fiecare săptămână la Centrul de Tineret Ciocana, strada Petru Zadnipru 3/2. Participarea este absolut gratuită tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.

Pentru a participa la aceste cluburi, completează formularul de înscriere.

Continuă cele 3 workshop-uri tematice din cadrul Festivalului Municipal de Teatru pentru Tineri „OSTENDE”!

Festivalul Municipal de Teatru pentru Tineri „OSTENDE” continuă să ofere oportunități unice de învățare și dezvoltare artistică prin cele trei workshop-uri tematice susținute de profesioniști consacrați în domeniu.

1. „Arta Actorului” cu Angela Ciobanu: În cadrul acestui workshop captivant, participanții au ocazia să exploreze și să înțeleagă profunzimea și complexitatea artei interpretative alături de Angela Ciobanu, o prezență emblematică. De la construirea personajului la exprimarea emoțiilor, participanții sunt  ghidați într-un proces de descoperire a capacităților lor actoricești.

2. „Arta Vorbirii” cu Mihaela Strâmbeanu: În acest workshop dedicat artei vorbirii, participanții au șansa de a lucra alături de Mihaela Strâmbeanu, o profesionistă cu o vastă experiență în domeniul vocal. De la tehnici de respirație și modulare vocală până la interpretarea textului dramatic, participanții învață să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să-și îmbunătățească controlul asupra vocii lor.

3. „Arta Scenică” cu Eugeniu Matcovschi: În cadrul acestui workshop incitant, participanții explorează tainele artei scenice alături de Eugeniu Matcovschi, un actor renumit în peisajul teatral. De la utilizarea spațiului scenic la construirea unei atmosfere captivante, participanții sunt îndrumați în procesul creativ de către un mentor cu o vastă expertiză în domeniu.

Fiecare workshop promite să ofere participanților o experiență educațională și inspirațională, consolidând astfel angajamentul continuu al Festivalului Municipal de Teatru pentru Tineri „OSTENDE” în promovarea și susținerea tinerilor talente în domeniul teatrului.

Evoluarea trupelor va avea loc sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 11:00 la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale, strada Mihai Eminescu 5.

Dacă vrei să susții acești tineri talentați, te așteptăm la festival! Intrarea la eveniment este gratuită. E nevoie doar să îți rezervezi un loc, completând un formular de înscriere, AICI.

Excursie la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Ce au văzut tinerii?

Centrul de Tineret Rîșcani a organizat activitatea „Ziua Muzeelor”. În cadrul activității tinerii au participat la o excursie la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. 

Această experiență i-a condus printr-o călătorie fascinantă prin galerii pline de artă, istorie și descoperiri remarcabile. 

Pe durata excursiei, ghizii specializați i-au călăuzit și i-au încurajat să descopere poveștile fiecărui obiect. De la artefacte antice până la opere moderne, tinerii au avut oportunitatea de a explora diferite aspecte ale patrimoniului cultural, interacționând cu exponatele și înțelegând mai bine semnificația lor în contextul contemporan. 

Pentru mai multe evenimente pentru tineri, accesează AICI

Tinerii au participat la o sesiune despre investiții la Centrul de Tineret Rîșcani!

Tinerii au participat la a patra sesiune cu genericul “Investițiile și așteptările”, din cadrul Programului de Dezvoltare Personală, modulul ,,Combaterea discursului de ură”. Trainerul modulului, Saracuța Victoria, a avut grijă ca atmosfera sa fie cât mai confortabilă și discuțiile deschise la opinii și întrebări.

Investițiile și așteptările  pot acoperi o gamă largă de aspecte, de la investiții personale în dezvoltarea personală și profesională până la investiții în cercetare și intervenții terapeutice. Așteptările includ soluționarea problemelor și îmbunătățirea calității vieții.

În cadrul sesiunii, participanții au fost informați despre sindromul Burnout (în relația cu părinții, în relația medic-pacient), epuizarea emoțională, raportul dintre investiții și așteptări (financiare, materiale, intelectuale și emoționale). Tinerii au avut oportunitatea să găsească soluții la problemele lor, să își îmbunătățească relațiile și să dobândească instrumentele necesare pentru a face față provocărilor vieții într-un mod mai sănătos și mai eficient.

Următoarea sesiune a modulului are genericul ,,Cea mai importanta relație Eu cu Mine ”. Aceasta va avea loc miercuri, 3 aprilie, începând cu ora 17:00, la Centrul de Tineret Rîșcani, strada Miron Costin 7B. Dacă vrei să participi și tu, completează formularul.

În Chișinău se lansează Platforma pentru Chișinău – Capitala Europeană a Tineretului 2027!

Centrul Municipal de Tineret Chișinău anunță lansarea Platformei pentru Chișinău – Capitala Europeană a Tineretului 2027!

În urma publicării orașelor finaliste de către Forumul European de Tineret, și-au propus să mobilizeze și să implice comunitatea locală în pregătirea Chișinăului pentru acest titlu prestigios.

Platforma pentru Chișinău – Capitala Europeană a Tineretului 2027 își propune să fie un spațiu deschis și participativ pentru tineri. Prin această platformă, se dorește colectarea ideilor inovatoare, identificarea nevoilor specifice ale tinerilor din oraș și elaborarea unui plan de acțiuni complex care să reflecte aspirațiile și potențialul nostru ca oraș candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului.

În acest context, Centrul Municipal de Tineret Chișinău invită toate organizațiile și grupurile de inițiativă pentru tineri, precum și organizațiile studențești, să se implice activ în acest proces și să își împărtășească ideile și propunerile pentru dezvoltarea Chișinăului ca un oraș mai prietenos și mai incluziv pentru tineri.

Pentru a vă înscrie și a vă implica în Platforma pentru Chișinău – Capitala Europeană a Tineretului 2027, accesați link-ul de înregistrare disponibil, AICI

Vezi mesajul directorului Centrului Muncipal de Tineret Chișinău,

Petru Grecu despre lansarea platformei, AICI

Jocul de padel – o nouă pasiune a tinerilor la Clubul de Sport!

În cadrul unei noi sesiuni a Clubului de Sport de la Centrul de Tineret Buiucanii, tinerii au pus în practică toate cunoștințele acumulate anterior despre jocul de padel. 

Sub îndrumarea atentă a antrenorilor experimentați, participanții au fost implicați într-o serie de activități care au pus accentul pe tehnica și strategia specifică jocului de padel. Tinerii au fost provocați să-și testeze limitele și să-și dezvolte abilitățile într-un mediu prietenos și stimulativ.

Această sesiune a inclus:

  • Îmbunătățirea abilităților de joc prin intermediul exercițiilor asupra diferitor tipuri de lovituri: servirea de dreaptă, deplasarea în teren și poziția corpului în timpul partidei de joc;
  • Repartizarea pe echipe și ordinea servirii între partenerii de joc;
  • Jocuri amicale între cei implicați.

Pentru mulți dintre tineri, această sesiune a reprezentat o modalitate excelentă de a-și petrece timpul liber într-un mod activ și sănătos. Jocul de padel a oferit o alternativă captivantă la activitățile tradiționale de fitness și a stimulat interesul pentru sporturi noi și provocatoare.

Dacă vrei să încerci și tu jocul de padel, sesiunile clubului de sport au loc în fiecare zi de joi, începând cu ora 16:00, la Centrul de Tineret Buiucani, Parcul “La Izvor”, str. Ghidighici. 

Participarea este absolut gratuită, pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani!

Formular de înscriere, AICI