Pagina principală

Au început înscrierile pentru programul GirlsGoIT Summer Camp 2025. Tinerele pasionate de IT sunt încurajate să aplice

Ești o tânără pasionată de IT șă visezi să-ți construiești o carieră în acest domeniu plin de oportunități? Dacă răspunsul este „da”, atunci GirlsGoIT Summer Camp 2025 este pentru tine. Oportunitatea este destinată tinerelor cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani. Tabăra se va desfășura în perioada 18-27 iulie 2025, la Chișinău, în format fizic.

Sectorul IT din Moldova devine o parte importantă și profitabilă a economiei, totuși, pentru a atrage investiții și a-și susține creșterea, Moldova are nevoie de forță de muncă calificată și trebuie să folosească întreaga capacitate a populației sale.

Misiunea proiectului GirlsGoIT este de a împuternici și de a încuraja tinerele femei să urmeze cariere în Tehnologii Informaționale. Proiectul își propune să schimbe percepția asupra stereotipurilor și să reducă inechitățile de gen în sectorul tehnologic, oferind fetelor și tinerelor acces direct la educație digitală și formare profesională. 

Participarea este gratuită, iar toate costurile pentru cazare, alimentație și desfășurarea activităților vor fi acoperite de organizatori.

Tinerele interesate sunt îndemnate să completeze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 29 iunie 2025.

În cadrul taberei se vor desfășura ateliere practice, conduse de către tineri specialiști în domeniu și vor acoperi șase trackuri. Fiecare participantă va alege unul pe care să-l studieze:

  • UX/UI Design (Figma);
  • Frontend Dinamic (JavaScript, VueJS, Firebase);
    Frontend Static (HTML&CSS);
  • Game Development (Python, RenPy, Storytelling);
  • Data Science (Python, Statistics, Machine Learning);
  • Prototiping (3D modeling – Fusion 360&Arduino).

 

GirlsGoIT este un program național lansat în 2015. De-a lungul anilor, proiectul a contribuit la formarea unei comunități active de tinere încrezătoare, informate și pregătite să devină actori relevanți în domeniul TIC.

Într-un context în care femeile sunt subreprezentate în tehnologie, astfel de inițiative joacă un rol esențial în promovarea incluziunii. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică în 2019, doar 31 % dintre locurile de muncă în sectorul TIC din Moldova sunt ocupate de femei, iar fetele reprezintă doar 4,6 % dintre studentele care aleg un profil STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Mai mult, aceste discrepanțe duc la un acces limitat la poziții bine remunerate sau cu potențial de dezvoltare profesională ridicată.

 

Mai multe informații despre program puteți găsi pe pagina de Instagram sau  Facebook a proiectului GirlsGoIt Moldova.

Programul este implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională pentru Tineret, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF), TEKEDU. 

Festivalul de Film în Aer Liber – Vara asta, serile tale capătă un nou sens!

 

Tinerii din Chișinău sunt invitați să participe la Festivalul de Film în Aer Liber, un eveniment care se desfășoară pe tot parcursul verii.

Festivalul oferă ocazia de a urmări filme variate în spații deschise, relaxante și accesibile, perfecte pentru serile de vară.

Proiecțiile se desfășoară conform următorului program:

💚 Sâmbătă, ora 20:30 – Pădurea-parc Butoiaș

💚 Duminică, ora 20:30 – Parcul „Valea Trandafirilor”

💚 Duminică, ora 21:00 – Amfiteatrul Ciocana

Accesul este gratuit, iar atmosfera este una prietenoasă și relaxantă, ideală pentru a petrece timp de calitate alături de prieteni sau familie. Festivalul continuă pe toată durata verii, oferind o alternativă culturală accesibilă și plăcută pentru petrecerea serilor calde. Invităm toți tinerii interesați să participe alături de prietenii sau familia lor.

Vă așteptăm să petreceți seri plăcute la Festivalul de Film în Aer Liber din Chișinău!

UNICEF Moldova, Fundația Orange și PRO BONO lansează înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Taberei de vară ,,Tineri în acțiune”

Tabăra de vară „Tineri în acțiune”, organizată de UNICEF Moldova, Fundația Orange și Centrul de Informare și Resurse PRO BONO, deschide înscrierile pentru ediția din acest an a Taberei de vară „Tineri în acțiune”. Programul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 21 de ani din Republica Moldova și Ucraina. 

Participarea este gratuită, iar candidații pot opta pentru unul dintre cele două tururi disponibile în luna iulie:

  • turul 1 – 1-4 iulie;
  • turul 2 – 7-10 iulie.

Tabăra de vară se va desfășura la Baza de Odihnă „Odiseu” din orașul Vadul lui Vodă. 

Timp de patru zile, participanții vor beneficia de un program variat care abordează subiecte actuale și relevante pentru tineri, printre care:

  • activism și democrație participativă;
  • sustenabilitate și protecția mediului;
  • antreprenoriat și gândire inovatoare;
  • tehnologii educaționale, cu utilizarea echipamentelor digitale moderne, precum imprimante 3D, roboți Sphero Bolt și Ozobot, drone și ochelari VR;
  • explorarea legăturii dintre sunete și emoții printr-un atelier de DJ-ing.

Această inițiativă urmărește să stimuleze implicarea tinerilor în viața comunității, oferindu-le nu doar cunoștințe teoretice, ci și experiențe practice în lucrul în echipă și comunicarea interculturală. Activitățile se vor desfășura în limbile română și rusă, iar prioritate în procesul de selecție vor avea candidații din grupuri vulnerabile.

Organizatorii vor acoperi toate costurile pentru cazare, masă și activități.

Cheltuielile de transport către tabără vor fi rambursate în baza tichetului de călătorie și a unui act de identitate. Costurile pentru transportul personal nu vor fi eligibile pentru rambursare.

Persoanele interesate sunt îndemnate să completeaze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 23 iunie.

Tabăra „Tineri în acțiune” face parte dintr-o inițiativă susținută de organizații internaționale și locale care promovează participarea activă a tinerilor, educația civică și dezvoltarea de competențe relevante pentru societatea contemporană. Activitățile inovatoare, axate pe tehnologie și antreprenoriat, reflectă nevoia crescândă de pregătire a tinerilor pentru provocările economice și sociale ale viitorului. 

Tango sub cerul liber. Tango Argentino Moldova readuce emoția și arta în inima capitalei

Tango Argentino Moldova dă startul unei noi serii de evenimente culturale estivale dedicate dansului, muzicii și conexiunii umane. Organizat cu sprijinul Preturii sectorului Centru sub genericul „Tango Open Air”, programul aduce în spațiul public din capitală seri de dans argentinian, menite să inspire emoție și libertate în exprimarea artistică. Participarea este gratuită.

Evenimentele se vor desfășura în două locații centrale din Chișinău, oferind oportunitatea tututror celor interesați să descopere și să se bucure de această formă artistică.

Programul serilor de tango include trei întâlniri în aer liber, ce vor avea loc în perioada iunie – iulie 2025, în intervalul 17:00 și 20:00. Prima se va desfășura pe 21 iunie, în Scuarul Mihai Eminescu, iar următoarele două pe 13 și 27 iulie, în Parcul Valea Morilor.

Tangoul argentinian este recunoscut internațional ca un patrimoniu cultural ce combină muzica pasională cu un dans caracterizat prin intimitate și expresivitate. De-a lungul ultimelor decenii, acest gen s-a răspândit pe toate continentele, devenind un fenomen global care încurajează dialogul intercultural și coeziunea socială.

În Republica Moldova, Tango Argentino Moldova este principala entitate care promovează acest gen artistic, organizând cursuri, spectacole și evenimente dedicate atât în săli de spectacole, cât și în spații deschise.

Centrul pentru Jurnalism Independent oferă oportunitate de finanțare pentru inițiative civice din Republica Moldova

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează un nou concurs de granturi menit să dezvolte gândirea critică, să încurajeze implicarea civică și să sprijine participarea publică în comunitățile din Republica Moldova. Oportunitatea este destinată jurnaliștilor independenți, liderilor de opinie, inclusiv liderilor comunitari, vloggerilor, bloggerilor, precum și organizațiilor societății civile, instituțiilor de presă și agențiilor de comunicare.

Două proiecte vor beneficia de finanțare în valoare de până la 12.000 de euro fiecare, cu termen de implementare în perioada 15 iulie – 15 noiembrie 2025.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 27 iunie, ora 18:00.

Concursul este parte a proiectului „Sprijin Critic pentru Presa Independentă din Moldova (CRIMM)”, finanțat de Programul de Dezvoltare Internațională al Regatului Unit al Marii Britanii și implementat de Internews, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova. 

Activitatea își propune să susțină inițiative cu impact, care promovează implicarea civică și participarea publică, aduc în discuție teme precum integrarea europeană, valorile democratice și responsabilitatea civică, combat dezinformarea și propaganda, inclusiv în context electoral, produc conținut interactiv și creative, promovează alfabetizarea informațională și media, ajung la public prin campanii online, storytelling, multimedia, formate inovatoare și platforme accesibile.

Criterii de eligibilitate

  • Candidații trebuie să fie rezidenți ai Republicii Moldova;
  • Să reprezinte o organizație înregistrată oficial în Republica Moldova sau, în cazul persoanelor fizice, să facă parteneriate cu entități juridice;
  • Să utilizeze creativ noile tehnologii pentru a produce și distribui conținut;
  • Să demonstreze intenția de a continua activitățile și după încheierea proiectului;
  • Să colaboreze cu un mentor din partea CJI, care va oferi ghidare ca materialele realizate să fie etice, echilibrate, lipsite de stereotipuri.

Dosarele vor fi evaluate de CJI împreună cu un grup de experți independenți, în baza următoarelor criterii:

  • calitatea și creativitatea ideii proiectului;
  • coerența planificării activităților propuse;
  • claritatea metodei de monitorizare și evaluare;
  • experiența echipei și capacitatea de implementare.

Pentru a fi eligibile, dosarele trebuie să includă următoarele documente:

Aplicanții trebuie să își asume angajamentul de a respecta termenul-limită pentru depunerea rapoartelor narative și financiare, în cazul în care proiectul este selectat pentru finanțare.

Dosarele vor fi expediate prin e-mail, pe adresa directoarei adjuncte a CJI, Anastasia Nani: anani@ijc.md. Pentru întrebări suplimentare, persoanele interesate o pot contacta direct la numărul de telefon 022234236.

În procesul de selecție, CJI respectă principiile egalității de șanse și non-discriminării. Se ține cont exclusiv de competențele profesionale ale candidaților, iar procesul de evaluare este realizat obiectiv, cu asigurarea confidențialității tuturor datelor.

Centrul pentru Jurnalism Independent este prima organizație neguvernamentală de media din Republica Moldova care, de peste 30 de ani, susține presa liberă și vine în ajutorul jurnaliștilor care s-au angajat să respecte normele deontologice.

Pentru mai multe detalii, persoanele interesate sunt îndemnate să acceseze pagina oficială a CJI.

De la multitasking la productivitate. Participă gratuit și descoperă cum poate inteligența artificială să devină aliatul nostru în fața provocărilor moderne

Multitasking-ul, considerat de mulți drept „superputerea” secolului XXI, poate deveni rapid o sursă de stres și epuizare, mai ales când volumul sarcinilor crește constant. În acest context, inteligența artificială (AI) oferă soluții inovatoare care permit simplificarea și optimizarea muncii de zi cu zi. Evenimentul „Productivitate 2.0: Lucrează mai eficient și mai inteligent cu AI”, organizat pe 26 iunie de Comunitatea Connector din capitală, își propune să aducă în fața participanților aceste soluții.

Invitatul special al serii este Sandu Camerzan, Co-fondator și CTO al startup-ului Fagura. 

Evenimentul se va desfășura la Orange Digital Center din Chișinău (str. Ion Creangă 1), începând cu ora 18:30 până la 20:45. Programul este structurat astfel încât să ofere oportunități pentru socializare și schimb de idei între participanți.

Agenda serii cuprinde:

  • 18:30-18:45: Welcome și networking;
  • 19:00-20:00: Sesiune cu Sandu Camerzan;
  • 20:00-20:45: Social time și networking.

Sesiunea susținută de Sandu Camerzan va aborda instrumente digitale și strategii concrete pentru integrarea AI în rutina profesională. Participanții vor descoperi cum pot automatiza procesele monotone și pot susține o organizare mai eficientă a muncii, pentru a gestiona mai bine timpul și a crește productivitatea.

Participarea este gratuită. Înscrierea se face prin completarea unui formular online, disponibil aici

Evenimentul este deschis tuturor celor interesați de tehnologie, antreprenoriat, alfabetizare digitală și dezvoltare profesională, indiferent de vârstă sau domeniu de activitate.

Comunitatea Connector este o inițiativă ce vizează crearea unui spațiu de dialog, învățare și colaborare pentru tineri și profesioniști pasionați de tehnologie, inovație și antreprenoriat. Prin evenimente, ateliere și sesiuni de networking, Connector facilitează accesul la resurse și expertiză în domenii esențiale pentru dezvoltarea profesională și personală. Fundația Orange Moldova, cunoscută pentru susținerea proiectelor educaționale și culturale, a dezvoltat această platformă în parteneriat cu Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups, oferind astfel un cadru propice pentru conectarea oamenilor cu viziuni și interese comune.

Citim, ascultăm, simțim. Cărturești la Muzeu te invită să petreci două zile de lectură și artă la Chișinău

Pe 20 și 21 iunie, librăria Cărturești la Muzeu din capitală (str. 31 August 1989, 121A) va găzdui în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei un eveniment dedicat cărții ca formă de exprimare artistică, ce îmbină lectura, sunetul și dialogul. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile și face parte din proiectul NOMAD – extensia mobilă a programului de rezidențiat Sounds Like a Book (SLB). Participarea este gratuită.

 

Pe 20 iunie, între 18:00 și 20:00, publicul este invitat la o prezentare a colecției de cărți. Curatoarea expoziției, Aliona Ciobanu, va introduce vizitatorii în universul SLB, explicând conceptele din spatele fiecărui volum. Lucrările selectate provin dintr-un context internațional și reflectă diversitatea stilurilor și a tehnicilor utilizate de autori în cadrul rezidențelor SLB.

Pe 21 iunie, începând cu ora 14:00, vizitatorii vor putea participa la Silent Reading Party, unde fiecare se reconectează cu cartea într-un ritm propriu.

Sounds Like a Book (SLB) este o platformă de creație și autopublicare care se adresează celor interesați de carte ca mijloc de exprimare artistică.
Din 2019, SLB a desfășurat patru rezidențe editoriale multidisciplinare în Șona, România, ale căror rezultate s-au transformat într-o colecție internațională de cărți de autor. Urmărind impulsul de a activa arhiva, proiectul explorează noi formate de prezentare și interacțiune cu cărțile artistice și compozițiile sonore create de-a lungul anilor, în afara spațiilor de artă tradiționale.


Organizat de echipa SLB, Aliona Ciobanu și Asociația Abstract-Press, în colaborare cu Cărturești la Muzeu, evenimentul este o oportunitate pentru tinerii din Republica Moldova de a interacționa cu una dintre cele mai inovatoare forme de editare artistică din Europa.

Trei filme, un ecran. Scurtmetrajele studențești ale Elenei Vatamanu-Mărgineanu vor fi prezentate în premieră la Chișinău

După absolvirea Facultății de Imagine și Post-producție din cadrul Școlii de Film din Varșovia, regizoarea Elena Vatamanu-Mărgineanu revine în Republica Moldova cu dorința de a-și aduce creațiile mai aproape de publicul de acasă. Tânăra urmează să-și prezinte trei dintre scurtmetrajele realizate în perioada studiilor. Sub genericul „Trei la 23”, evenimentul va avea loc pe 15 iunie, ora 18:00, la cinematograful Odeon din capitală.

Toate cele trei scurtmetraje vor fi proiectate cu subtitrări în limba engleză.

  • ,,Reflecții (2023) – dramă ce a primit premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj internațional la Festivalul Filmului de Autor din Rabat, Maroc și premiul pentru Cel mai bun debut la festivalul EduKino din Varșovia, Polonia.
  • ,,Prima ultima lună (2024) – dramă ce a obținut recent premiul pentru Cea Mai Bună Regie la Festivalul Personajului Feminin de la Belgrad, Serbia.
  • ,,A fi sau a nu muri (2025) – comedie dramatică, filmul de licență, lansat în premieră în cadrul evenimentului.

Biletele costă 40 de lei și pot fi achiziționate de aici sau direct la intrarea în cinematograf. 

Elena Vatamanu-Mărgineanu face parte din valul de tineri care își formează vocea artistică în contexte educaționale internaționale, dar care păstrează o legătură cu spațiul natal. Studiile în Polonia, o țară cu o tradiție cinematografică solidă și o școală de film recunoscută la nivel european, i-au oferit regizoarei instrumentele necesare pentru a-și construi un limbaj cinematografic propriu, axat pe observație, introspecție și autenticitate. Revenirea sa la Chișinău și organizarea acestei proiecții reprezintă un pas de a conecta arta sa cu publicul local. 

Festivalul „Chișinăul Sportiv 2025”

Centrul Municipal de Tineret Chișinău vă invită să participați la una dintre cele mai spectaculoase și energizante manifestări dedicate sportului din Republica Moldova – Festivalul „Chișinăul Sportiv 2025”! 🏅

Evenimentul aduce în prim-plan peste 75 de federații sportive, fiecare contribuind esențial la dezvoltarea și promovarea sportului de performanță și de masă, reunind sportivi de toate vârstele și nivelurile de pregătire.

Ce vă așteaptă la Festival?

🌟 Activități pentru toate gusturile

Festivalul va transforma Chișinăul într-un adevărat centru al sportului, unde veți putea descoperi și explora numeroase discipline sportive, printre care:

  • ⚽️ Fotbal

  • 🏃‍♂️ Atletism

  • 🏊‍♀️ Înot

  • 🥋 Judo

  • 🤸‍♀️ Gimnastică

  • 🏐 Volei

  • 🏓 Tenis de masă

  • 🤼 Lupte

  • 🏇 Sporturi ecvestre

  • …și multe altele!

🥇 Masterclass-uri dinamice

Nu ratați ocazia de a participa la masterclass-uri susținute de sportivi consacrați și antrenori cu experiență. Aceștia vor împărtăși din secretele performanței, oferind sfaturi valoroase și demonstrații practice în aer liber sau în zone special amenajate.

🤝 Interacțiune cu campioni

Vizitatorii vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu campioni naționali și internaționali, de a le adresa întrebări și de a afla povești de succes inspiraționale din culisele performanței sportive.

🛍️ Târg al producătorilor locali

Festivalul include și un vibrant târg al producătorilor autohtoni, unde veți găsi:

  • Echipamente și articole sportive,

  • Produse locale de calitate,

  • Suveniruri tematice și delicii sănătoase.

Detalii suplimentare

Pentru a consulta lista completă a federațiilor sportive participante, accesați linkul următor:
👉 https://cutt.ly/ArQcFDtT

Transformarea sustenabilă începe cu gesturi mici. Participă gratuit la un atelier care îți arată cum hainele uzate pot deveni soluții prietenoase mediului

Blugii uzați nu mai sunt doar o piesă vestimentară de aruncat, ci pot deveni un obiect practic și sustenabil. Pe 14 iunie agenția de consultanță e-Circular va găzdui un atelier creativ dedicat transformării blugilor uzați în pungi reutilizabile, oferind participanților o alternativă practică și ecologică la consumul excesiv de textile.

Atelierul se va desfășura în intervalul 10:00–12:00, la sediul situat pe strada 31 August 1989, nr. 129, etajul 3, oficiul 304.

Participarea este gratuită, dar numărul locurilor este limitat la zece persoane, Înscrierea se face prin completarea unui formular online, disponibil aici.

Pe durata atelierului, organizatorii vor asigura toate materialele și echipamentele necesare, inclusiv mașini de cusut, idei de design și suport tehnic. Participanții trebuie să aducă o pereche de blugi vechi și să învețe, alături de experți, cum să le ofere o nouă utilitate prin cusut și creație manuală. Rezultatul este o pungă reutilizabilă, utilă și cu un design personalizat, care contribuie la reducerea consumului de plastic și protejarea mediului înconjurător.

Agenția de consultanță e-Circular este o inițiativă care își propune să contribuie la tranziția către o economie circulară în Republica Moldova, prin acțiuni concrete de educație, conștientizare și implicare civică. Organizația desfășoară constant ateliere, campanii de informare și proiecte dedicate reutilizării materialelor.

Domeniul textil reprezintă una dintre cele mai poluante industrii la nivel mondial, iar abordările inovatoare de tip do-it-yourself (DIY) pot deveni o alternativă sustenabilă și accesibilă pentru publicul larg.